GÂNDUL LIVE. Prefectul Sălajului, demersuri pentru a institui carantina în trei localitățile cu incidența de peste 8 cazuri la mie. Care sunt orașele vizate

Publicat: 04/11/2020, 12:57
Actualizat: 04/11/2020, 13:31

Virgil Țurcaș, prefectul județului Sălaj, a anunțat, la GÂNDUL LIVE, că este avută în vedere instituirea carantinei în trei localități unde coeficienul infectării în ultimele 14 zile a fost mai mare de 8 cazuri la mia de locuitori.

„Nu e simplu, am depășit incidența de 5/1.000 și avem trei orașe care sunt în vârf, cu o incidență de peste 8/1.000, pentru care am făcut demersuri pentru a se institui măsuri de carantină. Vor fi măsuri și pe timp de zi, și pe timp de noapte”, a declarat prefectul județului Sălaj. Cele trei localități vizate de măsuri sunt Zalău, municipiul reședință de județ, și orașele Jibou și Cehu Silvaniei.

„Nu aș spune că nu s-au respectat măsurile”

Potrivit prefectului, o explicație a ratei mari de infectare este concentrarea mare a populației din zona urbană, care presupune riscuri mai mari. „Nu aș spune că nu s-au respectat măsurile, deci aici am avut un control foarte strict, cu cei care fac acest lucru, mă refer la inspectoratele județene de poliție și jandarmi, dar, sigur, sunt și alte elemente care contribuie la acest lucru”, a spus prefectul, care a precizat că, pe lângă măsurile de control, s-a mărit capacitatea de testare pentru COVID-19, care este peste media națională.

„Trebuie să ne raportăm și la acest lucru, pentru că trebuie să vedem ce se raportează la nivel național și cam care e numărul de teste pe suta de mii de locuitori. Noi avem o strategie de testare din acest punct de vedere, avem câteva centre nou înființare de testare care deservesc un anumit număr de unități administrative teritoriale”, a precizat Virgul Țurcaș, la GÂNDUL LIVE.

Prefectul a anunțat și decizia de a deschide două noi spitale COVID-19, pentru asigurarea tratamentului celor infectați, prin mărirea numărului de paturi.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj a adoptat marți o hotărâre prin care solicită Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului pentru instituirea carantinei zonale în orașele Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei. Potrivit deciziei CJSU Sălaj, carantina ar urma să intre în vigoare joi, la ora 0.00 pentru o perioadă de 14 zile.

Potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică de marți, în Sălaj au fost 70 de noi cazuri confirmate în utimele 24 de ore, iar totalul cazurilor, de la debutul pandemiei, de 3.081. Incidența la 14 zile era, marți, de 5,2 la mie, cea mai mare din țară.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar